Noi doi
Noi doi suntem uniți printr-un cordon ombilical de vise,
Ca doi siamezi îngemănați la pântec, pe care
viața,
ozonul și oamenii
i-au separat...
Noi doi ne numărăm secundele în necunoscut,
cu teamă, cu nemiloasă speranță, în curcubee de zâmbet,
în catacombele reveriei, înspăimântați.
Timpul nu ne iartă, ne fură iubirea din fașă
și ne zâmbește sadic, tocindu-ne vârful aripilor
ciuntite de zbateri, frânte în cădere.
Noi doi se vrea noi unul înainte de apus, înainte de
ultima chemare străpunsă de lumină.
Să nu pleci de lângă mine, soare așteptat al firii !
Rămâi cu raza ta incandescentă lângă sufletul meu.
Mi-l las ars de tine, mi-l las târât în luptă,
mi-l las răspândit, ca o cenușă, de răsuflarea ta,
pe pieptul meu, care șoptește, în freamăt,
„Te iubesc !”
