NEPRETUIT
Putut-am eu vreodata sa-ti spun cu vorbe simple
ce ai facut din mine cand m-ai luat la tine?
Cand m-ai luat in brate si “fiul meu” mi-ai spus
Cum am simtit ca-n fine in rai eu am ajuns.
M-ai invatat cum capul in viata sa-l tin drept
si pentru adevar, sa ma iau cu lumea-n piept.
M-ai invatat ca omul in toate nu-i perfect,
si d-aia si dusmanilor, le datorez respect.
Cand fetele-mi surad, eu sa zambesc complice;
si cum sa le imblanzesc, de-s mai naravnice.
De cad sa ma ridic si drumul drept s-apuc,
sa nu-mi opresc avantul, ca omul cel nauc.
M-ai invatat sa invat din toate cate-un strop,
ca-n viata poate ai sau poate nu noroc…
si de va fi nevoie sa pot sa ma descurc,
si de-i masa bogata cum lingura s-apuc.
Si de la tine stiu ca viata parca zboara
sa stiu sa prind momentul, si sa nu-l las din gheara.
Lupt, dar durerea ma rapune…
Cu suflet plin de amaraciune…
Ca un copil natang,
cad la pamant si plang.
Absenta ta deja ma doare
secunda cu secunda,
mai tare si mai tare…
-domnului N, cu adanc respect.
