**********************************************************

Aş vrea să pot să-ţi spun că sub privirea ta mă simt o zeiţă, că doar sub zâmbetul tău înfloresc. Ar fi uşor, însă găsesc motive să te caut doar atunci când nu mai cred în tine. Mă uit la cei din jurul meu şi văd c*m se uită şi ei gol la mine, iar atunci mă gândesc ce priviri neputincioase au oamenii, c*m nu ştiu ce strigăte mor în spatele unui zâmbet, ce gânduri pătimaşe se ascund sub conversaţii de complezenţă… Te-am iubit, când le vorbeam despre nimicuri şi-mi simţeam sufletul c*m pulsa dureros sub platoşa trupului meu ce se mişca lin, indiferent. Mi-ai apărut zgârcit sub câteva chipuri, mâinile tale înfiorate mi-au invadat trupul de nepermis de puţine ori, ţi-am adormit fericită, doar câteva clipe în braţe, gândindu-mă, că aş putea să mor aşa şi n-ar fi păcat...
Sunt tot ce poate fi mai banal, o femeie şi totuşi am ridicat statui din gândurile mele către tine. Mă plimb pe străzi ca orice om, fără ţintă… Mă-nving clipele, fără să ştiu alerg şi asud către idealuri ce-mi par greu de atins şi obosesc de fapt căutându-te, mă odihnesc puţin, când te găsesc, trăiesc doar atunci, când te doresc ** disperare. Viaţa curge firesc doar în închipuirea în care nimic nu mai există în afară de noi. Mă doare din când în când gândul, ce-mi fuge către femeile pe care le-ai iubit şi-atunci iţi şterg din minte tot ce nu sunt eu. Sunt trup doar în braţele tale, numai atunci am un rost.
Aş arunca bucuroasă toate zilele în care respir pentru noaptea-n care mor sub buzele tale. Oare de ce se risipeşte atâta timp fără să ştiu de tine ? Vii şi pleci din viaţa mea ** un firesc pe care n-am ajuns să-l înţeleg, adorm jurând credinţă veşnică gândului că mă voi stinge îmbrăţişându-te şi-apoi iar te uit sau mă uiţi, iar te urăsc sau nu mă mai vrei, iar mă resemnez sau nici nu ajungi să mă cunoşti… Ai avut de-atâtea ori un nume şi-am plâns apoi în urma ta, sau m-ai strigat fără să te aud. Şi nu-ţi spun toate astea pentru că am obosit. Te iubesc dinainte de a mă naşte şi am crescut iubindu-te fără să ştiu chiar cine sunt.
Cred ** tărie că m-am născut doar pentru a te iubi şi tot ce-am trăit până la tine, toată zbaterea, toată minciuna, toate izbânzile şi toate căderile, mi-au fost date să nu mă plictisesc aşteptându-te…Sunt femeia ta şi numai tu, o dată, sau de mii de ori, eşti destinul meu.

**********************************************************

Statia de metrou Washington DC intr-o dimineata friguroasa de ianuarie 2007. Un om canta la vioara 6 piese de Bach timp de 45 de minute. In acest timp, aproximativ 2 milioane de oameni trec prin statie in toate directiile, majoritatea mergand spre serviciu..
****a 3 minute, un barbat intre doua varste il observa pe violinist cantand. Se opreste pentru cateva secunde d**a care pleaca mai departe, grabit.
4 minute mai tarziu, violonistul primeste primul dolar: o femeie ii arunca un dolar in cutia viorii si isi continua drumul, fara sa se opreasca.

****a 6 minute, un tanar se opreste, sprijinindu-se de zid, si il asculta. Apoi se uita la ceas si pleaca grabit.
****a 8 minute, un baietel de 3 ani se opreste dar mama lui il impinge mai departe.. Copilul se opreste iar si se uita la violinist. In final, mama il prinde de mana si il trage d**a ea. Copilul merge, dar tine capul intors si se uita la cel care canta. La fel s-a intampat ** mai multi copii care au trecut pe acolo. Dar toti parintii, fara exceptie, i-au tras pe copii d**a ei si si-au continuat drumul.

45 de minute violonistul a cantat. Doar 6 oameni s-au oprit pentru o perioada putin mai lunga sa il asculte. Cam 20 de persoane i-au dat bani din mers. A strans in total 32 de dolari.
****a aproape o ora si-a strans lucrurile si a plecat, fara sa fie bagat in seama de cineva. Nimeni nu l-a aplaudat sau l-a laudat.
Niciunul dintre cei care au trecut prin statie nu a stiut ca violonistul era Joshua Bell, unul dintre cei mai mari muzicieni din lume, cantand unele dintre cele mai frumoase melodii scrise vreodata, la o vioara a carei valoare este estimate intre 3 si 5 milioane de dolari. ** doua zile inainte, Joshua Bell a concertat ** casa inchisa la un teatru din Boston , unde un bilet costa de la 100 de dolari in sus.

Aceasta e o poveste adevarata. Joshua Bell cantand singur in statia de metrou, o actiune organizata de Washington Post, ca parte a unui experiment social despre perceptie, gust si prioritatile oamenilor. Intrebarea care a reiesit: intr-o ambianta si la o ora nepotrivite, putem distinge ceva frumos ? Ne oprim pentru a aprecia frumusetea ? Recunoastem talentul intru-un context neasteptat ?

Una dintre posibilele concluzii care au reiesit din acest experiment, ar putea fi: daca nu avem un moment in care sa ne oprim si sa il ascultam pe unul dintre cei mai buni interpreti din lume, cantand unele dintre cele mai frumoase melodii scrise vreodata, la unul dintre cele mai fine instrumente… cate alte lucruri trecem ** vederea ?

 http://www.youtube.com/watch?v=myq8upzJDJc

Imagineaza-ti ca iti doresti enorm o pereche de pantofi si ca visezi la ei de ceva timp. Imagineaza-ti apoi ca ai in fata ochilor tai o vitrina plina ochi ** zeci de modele de pantofi. Unii sunt prea colorati. Parca ti i-ai dori uní. Altii sunt prea simpli. Parca ai vrea un mic detaliu atasat care sa-i scoata din anonimat. Unii sunt atat de frumosi ca toata lumea devine preocupata de probatul lor. Unii sunt ** toc, dar tocul este mult prea mare pentru curajul tau de a sfida asfaltul. Altii sunt prea josi -comozi intr-adevar, dar parca mult prea comozi pentru zilele cand iti doresti pantofi ** toc. Sa te simti speciala ** ei la ocazii speciale? In vecii vecilor, amin... nu.   

Vezi si unii pe gustul mamei, vezi si altii- exact genul de pantofi la moda pentru care pana si cea mai buna prietena te-ar impunge pe la spate fara sa stea prea mult pe ganduri si in sfarsit vezi mai multe perechi de pantofi care iti plac. Iti plac pur si simplu... Intuitia ta feminina care rareori da gres iti sopteste ca ar arata minunat pe piciorul tau. Da, pantofii aceia ti s-ar potrivi ca o manusa... Si te apuci de probat.

Probezi o pereche, probezi doua, probezi trei... nu tocmai perechea potrivita. Unele perechi nu le mai probezi deloc, caci ti s-a cam luat de atata perindat de la un pantof la altul. Alegi totusi o pereche, caci nu poti sa iesi ** mana goala din magazin. D**a nici cinci minute de la iesirea ta din magazin, sub privirea zeflemista si batjocoritoare a vanzatoarei, te intorci triumfal sa returnezi perechea. Apoi, din nou... iesi. De data aceasta ** coada intre picioare, dar hotarata sa cotrobaieste si prin alte magazine in cautarea pantofilor mult doriti.

E o comparatie banala si absolut lipsita de inspiratie. Niciodata nu reusesc sa fac comparatii nimerite. As fi vrut doar sa dau o replica curiosilor care probabil se intreaba la a cata relatie o sa ma opresc si c*m se face ca nu obosesc niciodata. Ba am obosit si eu. Uneori acceptabil, uneori rau de tot. Nu toti au norocul lor de a gasi din prima sau din a doua chiar... acei pantofi. In zilele mele cele mai pline de slabiciuni imi e o teama de moarte sa nu dau iama in primul magazin care imi iese in cale, poate cel de la scara blocului, poate cel de pe strada alaturata, si sa pun mana si piciorul pe prima pereche care imi sare in ochi. Si sa fug nefericita ** ea.

Am probat zeci de perechi de pantofi. Am probat mai multe relatii. Una, doua, trei... unele nu mi le amintesc, altele nu mai vreau sa mi le amintesc. Cele care au contat inca ma obosesc. Pentru unele am platit scump. Doar am crezut sincer in pretul calitatii lor... Si am poftit mult la ele. M-am incumetat sa intru in locurile pretentioase unde se aflau. M-am achitat ** greu de ele... ** unele in schimb, am scapat iefin. Fara preturi piperate, fara rest de suflet, ** drept de returnare, ** garantii de sentimente. Unele dintre relatii s-au incheiat urat, ** bataturi si rani, altele s-au incheiat ** un sfarsit. 

Sa ma opresc? Ba nu... Sa ma grabesc. Sa iau o decizie cat mai repede? Ba nu... sa ma odihnesc. Sa las deciziile pentru mai tarziu... Nici acum nu stiu daca sa merg mai departe sau sa ma incetez de tot... Probabil cand o sa gasesc pantofii care imi plac ** adevarat si care imi accepta piciorul asa c*m e, scotandu-l in evidenta intr-un mod normal de frumos, fara sa mi-l deformeze, fara sa-l sluteasca, fara sa-i arat ostentativ in stanga si in dreapta doar doar o sa primesc si aprobarea celorlalti pentru bunul meu gust, probabil ca o sa spun ca am probat o singura pereche. Singura care a contat... Pana atunci lumea sa ma judece in continuare d**a pantofii pe care ii am in picioare si pe care inca ii schimb de la o luna la alta...

Intr-o zi, un tata bogat si-a dus copilul sa-si petreaca o noapte la o familie foarte saraca, c u scopul de a-i arata acestuia realitatile vietii oamenilor care nu au bani.

La intoarcerea acasa, tatal l-a intrebat pe copil despre ceea ce crede in privinta experientei traite, iar acesta i-a spus:

Am nevoie zilnic de macar o imbratisare. Cred ca fiecare dintre noi are nevoie. Nu este necesara o declaratie de dragoste, un sarut, un cadou... Acestea nu ne trebuiesc zilnic. Dar o imbratisare poate fi primita de la oricine si poate sa-ti bucure sufletul in orice moment. Deci fa cuiva drag o bucurie si imbratiseaza-l. Imbratisarea este un gest de incredere, de dragoste, de admiratie, de bucurie, de pretuire, de tristete, de abandon, de orice...
Poate nu ** dati seama, dar chiar aveti nevoie de o imbratisare. Si fac eu primul gest. ** imbratisez pe fiecare ** drag si abia d**a aceea veti realiza cat de mult aveati nevoie de aceasta imbratisare. Si poate veti proceda la fel mai departe. 
O imbratisare poate sa-ti smulga instant un zambet, chiar daca sufletul tau e trist. Te simti inteles, chiar daca cel ce te imbratiseaza nu stie ce te framanta. Te simti protejat, chiar daca nu fugeai de ceva. 
O imbratisare este un mijloc de comunicare fara cuvinte. Este un buchet de stari sufletesti care rasare fara sa te astepti. Este uman. Este tandru. Este iubire.
Am nevoie zilnic de o imbratisare. Fara promisiuni. Fara declaratii. Fara angajamente. Fara nimic alceva.