O iubeam nu pentru că era frumoasă, dar pentru că a găsit frumosul în mine. Auzi, în mine, un urât pe viață. Când își trecea mâna prin părul meu, când mă numea omul ei, când mă lăsa să o iubesc fără haine și prejudecăți, când îmi citea sufletul, când nu se temea să rămână alături de dracii mei. Când mă iubea.
O iubeam nu pentru că era diferită, dar pentru că m-a găsit diferit. Mi-a luat încet inima, bucată cu bucată, și-a încălzit-o. Putea în orice clipă să o facă scrum, dar a preferat s-o asculte în fiecare seară când ne culcam sub lună. Când îmi spunea c-o să reușesc. Când mă alinta cu prezentul. Când mă cunoștea.
O iubeam nu pentru cum își scria viața, dar pentru cum mă ajuta să o scriu pe a mea. Cum lua din timpul și dragostea ei doar ca să-mi spună că voi fi iubit o viață. Cum transforma diminețile în motive iar serile în dovezi. Cum îmi încuraja secundele. Când eram trist. Când eram furios. Când mă asculta.
O iubeam nu pentru cum credea în mine, dar pentru cum mă făcea să cred în ceea ce sunt. Când îmi venea să las totul unui timp pierdut. Când o alungam și mă strângea mai tare. Când mă regăseam într-un om puternic și sincer, datorită ei. Când mă înnebunea cu atingerile ei. Când mă dorea.
O iubeam nu pentru cum dansa cu îngerii mei, dar pentru cum vocea ei îmi liniștea demonii. O iubeam. Și încă o mai iubesc.'
