La anul! Şi la mulţi ani?
A mai trecut un an prin noi, a fost mult soare, n-au fost ploi, dar important este că încă ne mai rabdă Pământul, deşi, dacă ne luăm după calendarul maya, la anul, pe vremea asta, şi noi, scriitorii, şi voi, cititorii, o să cam dăm de dracu’.
La propriu. Dar, ca să nu rămânem în amintirea posterităţii ca neamul prost care n-a reuşit să termine mai nimic din ce-a început, ar cam fi nevoie să luăm niscai măsuri urgente, popular numite încheiere de socoteli.
Visez aşadar să ne prindă sfârşitul lumii în decembrie anul viitor la o lansare de carte a lui Ion Iliescu, în care acesta să mărturisească, spăsit, că a întinat idealurile tinereţii lui revoluţionare devenind creştin cu acte în regulă. Om cu frica lui Dumnezeu, nea Nelu ar putea recunoaşte, măcar la sfârşitul lumii, că el a dat ordin să se tragă în noi după 22, şi sunt sigur că, după o aşa confesiune, ar putea muri împăcat până şi cu Geoană.
Le urez lui Ponta şi lui Antonescu să-l suspende pe Băsescu fie şi pentru zece minute, ca să nu regrete că au trăit degeaba atâţia ani în Opoziţie, iar dacă nu va fi să fie, măcar să încerce în ceasul din urmă exerciţiul penitenţei supreme, acela de a sta despărţiţi, măcar o dată, într-o conferinţă de presă. Vor fi iertaţi.
Pentru Emil Boc, anul 2012 va fi un bun prilej pentru asumarea răspunderii pe pachetul de legi privind combaterea Apocalipsei. Sunt convins că va trece, după cum sunt absolut sigur că până şi Armagedonul îl va prinde tot în şedinţă de guvern.
Ca să nu zică cei care vor veni că am trăit degeaba, îl rog pe Sorin Oprescu să se îngroape, ca Tutankhamon, cu planurile autostrăzii suspendate, măcar să avem satisfacţia că se vor chinui şi extratereştrii să le înţeleagă preţ de câteva mii de ani.
Adrian Năstase e singurul care pare să aibă deja un plan, fiind pregătit să-şi amâne termenele din procese până la Judecata de Apoi. Păcat că nu vom putea fi martori la confruntarea cu mătuşa Tamara!
Traian Băsescu, sunt convins, urzeşte deja o comasare a Sfârşitului Lumii cu finalul lui de mandat şi de aici vine şi speranţa unora că, de fapt, Apocalipsa se amână până în 2014. Iar dacă se va face, clasic, prin potop, s-ar putea să ne mai întâlnim cu Marinarul!
Ne place, nu ne place, anul care vine ar putea fi ultimul în care să-i vedem pe Chiliman şi pe Onţanu reabilitând blocuri şi vopsindu-le ca dracu’ sau pe Piedone lăudându-se că ne-a amenajat mii de locuri cu verdeaţă.
Cât despre doamna Udrea, trebuie să recunoaştem că a fost o adevărată vizionară atunci când a decis să ne pună frunza pe post de brand de ţară, anticipând întoarcerea în Eden.
Una peste alta, mare lucru nu ne-a mai rămas de făcut. Mici schimbări, câteva dorinţe, ceva regrete, dar, în rest, putem să ne considerăm împăcaţi cu soarta. Fraţilor, am înfrânt!
La anul! Şi la mulţi ani?