Vreau să vă prezint o carte apărută de curînd. E vorba de reeditarea, la Nemira, a volumaşului lui Ştefan Zeletin (autorul monografiei despre Burghezia română), volumaş din 1916, intitulat Din ţara măgarilor - Însemnări, o lucrare care a produs scandal la vremea ei şi ar mai putea produce şi azi. Este o carte despre metehnele multora dintre noi, românii, şi e scrisă în stilul unui pamflet "fabulistic", foarte ironic, dureros de ironic pe alocuri.
Iată, de pildă, un pasaj despre înzorzonatele şi dulcile pompozităţi care ies pe gura unor oameni politici: "Se vorbeşte frumos în ţara măgarilor. Sunt prin ei de aceia, şi nu deloc puţini, de pe ale căror buze curg vorbe mai dulci decît mierea. Ei te înalţă în acele sfere de neîntinat albastru, unde domneşte virtutea, se practică dezinteresul, se caută adevărul şi se sorb cu nesaţ razele dătătoare de fiori sacri ale frumuseţii... E drept, fără a fi mare patriot, înfocat iubitor de măgărime, ţi se umple totuşi inima de nesfîrşită mîhnire de a vedea pe aceşti minunaţi stăpînitori ai graiului renegîndu-şi cu atîta uşurinţă pe dinafară realitatea lor măgărească de dinăuntru".
Iată, din alt capitol, ce scria (la 1916) Şt. Zeletin despre justiţia din Ţara Măgarilor, mai exact despre principiile care par s-o guverneze (ascultînd cuvintele lui Şt. Zeletin, vă rog să vă gîndiţi, dacă vedeţi vreo legătură, la ce păţesc unii ziarişti azi): Principiul 1. "Supus pedepsei nu e cel ce face, ci cel ce dezveleşte o măgărie. Căci cel dintîi rămîne credincios principiului adînc al justiţiei măgăreşti, ţinîndu-şi măgăria ascunsă, cel din urmă însă calcă acest principiu, dînd-o la iveală". Principiul 2: "Pedeapsa ce ia dezvăluitorul măgăriei creşte în măsură cu murdăria ce are la suflet făptaşul măgăriei. Căci numai astfel se poate da învăţătură gurilor rele, spre a-şi ţine pe viitor limba în pace şi a nu mai călca principiul sus-zis, sfîşiind vălul în care orice măgar de treabă are grijă să-şi ascundă murdăriile". Principiul 3: "Orice măgărie, de orice soi şi mărime, nu alcătuieşte o vină dacă se poate dovedi că pîrîtorul e un măgar tot atît de mare ca şi pîrîtul. Asta e, în forma ei scurtă, facla ce luminează aleşilor ţării calea dreptăţii".
Să mai răsfoim puţin, şi să vedem ce scrie Şt. Zeletin despre altă meteahnă bine înfiptă în Ţara Măgarilor: "Două lucruri sunt pe lume, acum şi de-a pururea, nesuferite pentru tot ceea ce e suflet de măgar; doua lucruri pe care întreaga suflare măgărească le urmăreşte cu ura de moarte, le înăbuşă şi le taie din rădăcină oricînd se ivesc pe pămîntul străbun: talentul şi cinstea. Căci ele se înalţă în mijlocul murdăriei obsteşti ca două coloane strălucitoare şi stau înaintea urechiaţilor în chipul unei mustrări solemne, mute, pentru îndoita lor măgărie mintală şi morală".
Despre cei care încearcă prin mijloace mai modeste, nu neapărat talent, să iasă din aceasta condiţie de turmă venală,Şt. Zeletin are următoarele cuvinte sardonice: "Se poate ca unor măgari să le vină pofta nu numai să vorbească, ci totodată să şi lucreze omeneşte. Faţă de asemenea rătăciţi, morala măgărească arăta o îngăduinţă destul de dulce. Ea îi priveşte ca idealişti, capete neguroase, fiinţe lipsite de simţul realităţii, ce ar putea s-o ducă ceva mai bine în viaţă, dacă ar şti să se poarte ca orice măgar de treabă".
Şi, în final, două strofe din parodia pe care o face Şt. Zeletin la o celebră poezie a lui Coşbuc, cu trimitere la un păcătos obicei, amplificat azi la cote enorme:
"Vor şti străinii toţi de noi
Ca-s sfinte cele ce-auzişi:
Ţinem la datină morţiş!
Răbdăm ocări de orice soi,
Chiar ham de cai şi jug de boi,
Dar vrem bacşiş!
Ne vom căli copita-n foc,
ţi-om da la cap cu-al ei tăiş
străine,-n lung şi-n curmeziş
şi mintea ţi-o veni la loc:
să ştii de-acum (că nu e joc!)
Să dai bacşiş!"
GEORGE PRUTEANU