Am cunoscut încă din copilărie un om deosebit,şi ca Om şi ca profesie:Dl. Dr.Decu Petre,despre care ştiam de pe atunci că a făcut puşcărie politică pentru simplul fapt că a aparţinut tineretului PNŢ! În semn de preţuire faţă de persoana sa dedic următoarele două poezii ale unor colegi ai săi de suferinţă scrise în detenţie, atât domniei sale cât şi tuturor celor ce au trecut prin închisorile comuniste doar fiindcă aveau alte convingeri...
Cavalcada
Radu Gyr
În freamăt lung de mare treapăt
Pe armăsari de-aramă grea,
Gonind s-ajungă pân’ la capăt,
Înalţi,cu pumnul pe plăsea,
Atâţia trec şi râd cum şchioapăt
În urma lor,pe gloaba mea.
În urma lor pe gloaba mea!
Galopul lor înghite poşte,
Potcoava sfarmă cremenea,
Sau scoală smârcuri să mă-nproşte
Cu smoala-i putredă şi rea;
Căci m-au lăsat la zeci de poşte,
În urma lor pe gloaba mea.
În urma lor pe gloaba mea!
Nu-i poticneşte-n drum nici sete,
Nici răni nu-şi spală la cişmea,
Nici munţii nu le stau perete.
Eu cad în fiece vâlcea,
Las zdrenţe-n fiece scaiete,
Julit mă urc pe gloaba mea.
Şi cum merg cetele buimace,
Spre nicăieri,spre nimenea,
Se-afundă goana în băltoace
Şi cade primul frânt din şea.
Pe lângă şanţu-n care zace,
Eu trec la pas cu gloaba mea!
Şi pe rând încep să cadă,
Le sună zaua-a tinichea,
Eu n-am nici zale,n-am nici spadă,
Dar cred într-un crâmpei de stea.
Şi-n timp ce corbii vin să-i roadă
Târâş mă urc pe gloaba mea.
‘Naintea lor pe gloaba mea!
Prefacere
Demostene Andronescu
Am cerşit un timp lumină
Pe la uşi străine,
Neştiind că luna plină
Prinsă-i toată-n mine.
La răspântiile vieţii
Stam cu mâna-ntinsă
Şi mă miluiau drumeţii
Cu lumina stinsă.
Când şi când,câte-o scânteie
De-un nebun zvârlită,
Îmi părea Calea Lactee
Mie dăruită.
Şi treceam aşa prin viaţă
Miluit de lume,
Ca şi ea cătând prin ceaţă,
Nu ştiu ce anume.
Dar odată,pe-nserate,
Obosit de vise,
Am găsit la lume toate
Porţile închise.
Şi rămas în noapte-afară
Fără lumânare,
Am privit aşa-ntr-o doară
‘n mine ca în zare.
Şi am tresărit de-odată
Căci văzui că-n mine
Bezna-i ciuruită toată
Şi mijesc lumine.
Am dat zgura la o parte
Cu îngrigurare
Şi-n străfundurile-mi moarte
S-a iscat cântare.
Iar prin rana-mi sângerândă
Ca printr-o spărtură,
A ţâşnit o rază blândă
De lumină pură
Ce-nveselindu-mă în toate
Mătăsoasă,moale
A dat vieţii mele plate
Sensuri verticale.
De atunci,fără-ncetare
Luminez într-una,
Nu fălos ca mândrul soare,
Ci sfios ca luna.
Iar când mâlul se adună
Şi-mi astupă vrana,
Mă sleiesc ca pe-o fântână
Adâncindu-mi rana.