gand de primavara

 
Rejestracja: 2015-04-29
Punkty87więcej
Następny poziom: 
Ilość potrzebnych punktów: 113
Ostatnia gra

Atunci cand iubirea doare

Cand Iubirea doare… inima iti este atat de sfasiata ca nu poate decat sa tipe prin lacrimi. Iar in unele cazuri si lacrimile amutesc si nu mai au cuvinte sa spuna ceva.
Este cel mai greu cand durerea este surda. Amintirile sunt atat de actuale incat le privesti in toti oamenii din jurul tau. Minutele sunt apasare impietrita, orele par eterne momente de durere, zilele un neant in care vrei sa te evapori incet si sigur. Timpul e o rana adanca care iti mananca trupul si iti chinuie fiecare celula vie din trup.
Placerea gustului si a vietii se scurge din tine picatura cu picatura. Somnul iti devine refugiu… asta daca ai curajul sa te refugiezi in amintirile nebune si iubite care te viziteaza in miez de noapte sub forme de vise…
Dorinta de a face ceva pentru tine, ORICE, se evapora. Existenta iti devine indiferenta, atat de indiferenta incat tot ceea ce se intampla in jurul tau nu te poate salva de la a fi absenta.
Scopul… nu il mai vezi… nu te mai intereseaza. Iti doresti doar… stii ce iti doresti dar acest lucru este atat de imposibil, irealizabil… Il constientizezi pana in panzele albe… asa ca nu iti mai doresti nimic. Trupul te chinuie si el la un loc cu sufletul. Simte frig, racoare, durere prin fiecare por si intinde neputincios mana dupa o imbratisare cunoscuta, dupa o prezenta care ii era familiara si draga…
Si ceea ce este cu adevarat rau este atunci cand aceasta durere persista si nu prezinta nici cel mai mic indiciu ca intr-o buna zi ar putea pur si simplu sa dispara…

Vezi de ce e singură? Are pretenții, de-aia!

Pe ici, pe colo și pe la toate colțurile unde se întâlnesc bârfitoarele, se nasc discuții despre alte femei.
Nu, nu despre cele ca ele.
Despre cele ca noi.
Le auzi formulând întrebări cu grămada, la care tot ele se grăbesc să răspundă acru și apăsat.
„E frumoasă și singură? E nebună…”
„E mereu aranjată? Are „vrunu” cu bani.”
„Are rujul prea roșu, tocurile prea înalte, decolteul prea adânc, este prea slabă și Doamne, ce pretențioasă este.”
„Îi plac locurile speciale și oare câți bani lasă iubitul ei acolo?”
„Ce, Ea știe să facă o ciorbă?”
„Știe să calce sau să spele?”
„Ei oare îi miroase vreodată părul a prăjeli sau îi rămâne vreodată aluat de prăjituri pe sub unghii? „
„Pun pariu că Ea nu a fost înșelată niciodată.”
„Ea nu plânge.”
„Primește zeci de mesaje zilnic, flori la ușă, la birou.”
„Pe Ea bărbații o vor …oricum, oricât, oriunde.”

Opriți-vă, doamnelor!!!
Dacă e frumoasă și singură, nu e nebună.
Preferă însă să fie singură decât prost însoțită.
Și da, are și ea – inimă…
Și poate e îndrăgostită, poate suferă, poate nu e fericită că adoarme singură în timp ce tu, cea care o judeci, adormi în brațele bărbatului pe care l-ai ales.
Și, deși nu recunoști, nu îți mai place nimic la el, nici cum sforăie, nici cum mănâncă, nici că bea două beri zilnic și nici că a făcut burtă.
Nu te mai iubești din cauza lui.
Te uiți în oglindă și te întrebi când ai fost ultima oară la coafor și când ai avut unghiile îngrijite.
Când te-a invitat undeva ca să poți purta rochia aia cu spatele gol pe care ai luat-o de la reduceri și nu ai purtat-o niciodată.
Vezi de ce Ea e singură?
Are pretenții, d-aia.
Și nu, nu e curvă și nici materialistă.
Se iubește mai mult… atât.
Poți să înveți asta și tu.
E mereu aranjată?
Învață-ți bărbatul că o cremă bună costă o mică avere, dar că îți este indispensabilă.
Învață-l că dacă vrea să miroși bine trebuie să treacă o dată la două luni pe la mall și să își lase acolo jumătate de salariu pentru un parfum pe care să ți-l aducă împachetat frumos.
Spune-i că nu toți pantofii ți se potrivesc cu toate rochiile și că ai blugii ăștia de când v-ați căsătorit (au trecut doar trei ani și el a reușit să facă burtă, gândești tu nervoasă foc).
Arată-i că și el poate să îți gătească, în timp ce tu stai în cada plină cu spumă ascultând melodiile tinereței tale care încă e după colț și care te urăște că te-ai transformat într-o „tanti”.
Fii frumoasă pentru tine!!!
O să începi să iubești oglinda.
Tu tot poți fi ca Ea!!!
După tine se pot întoarce la fel bărbații pe stradă ca să te admire.
La naiba cu mirosul de prăjeli.
Învață-l să mănânce avocado și rucola.
Fii pretențioasă!!!
El o să înceapă să te vadă cu alți ochi (și poate începe să facă sport ca să scape de burta aia pe care tu o urăști).
Ah …și da… nu îți face idei greșite.
Ea, aia faină de pe stradă, știe să calce și să spele.
Știe să gătească și să plângă.
Da, chiar și ea a fost înșelată.
Numai ca nu a uitat că în ea trăiește o femeie.
O femeie care are drepturi.
O femeie care știe cât de importante sunt o cremă și un parfum bun.
O femeie care are nevoie de vizite la salon în fiecare săptămână.
O femeie care știe că o singură pereche de pantofi nu se poate asorta cu succes la toate hainele din garderobă.
O femeie pentru care este important ca bărbatul ei să o scoată la cine romantice în locuri speciale.
O femeie care o să își aleagă un bărbat care să înțeleagă toate astea.
Și da… pe ea bărbații o vor …oricum, oriunde, oricand.
Numai că ea va fi cea care poate face alegerea.
Unii o să îi înțeleagă nevoile și o să învețe să mănânce verdeață în loc de prăjeli.
Alții o să renunțe și o să investescă în continuare banii lor în cele două beri zilnice.

Nu sunt materialistă, doar mă iubesc mai mult.
Și nu o să accept lângă mine niciodată un bărbat care mă va face să ajung să urăsc oglinda .
Na, că am zis-o.

Rânduri către fiul meu

Un poliţist din Focşani a fost atât de impresionat de tragedia care a îndoliat o ţară întreagă, dar în acelaşi timp revoltat de neputinţa instituţiilor statului în aplicarea legilor, încât i-a scris fiului său o scrisoare devastatoare, pe care a dorit să o facă publică. Practic, pesimist că lucrurile nu se vor îndrepta prea curând în ţara asta, el îşi îndeamnă fiul să plece din România. 
"Rânduri către fiul meu : Dragul meu băiat, a sosit vremea, ca în calitate de tată, să-ţi dau un sfat: învaţă, dragul meu băiat, învaţă atât de mult şi atât de temeinic astfel încât să poţi pleca din ţara asta, tara "lucrului bine făcut", tara în care bebeluşii ard în maternităţi, tinerii mor în cluburi, sau îşi dau viaţa pentru confortul unor aşa zişi demnitari, tara în care scumpii noştri politicieni sunt surprinşi dormind în timpul şedinţelor, tara în care aceeaşi politicieni, care au depus un jurământ, acela de a sluji cetăţeanul, îşi afundă adânc mâinile în mocirla spăgilor, învârtind sume ameţitor de mari pentru oamenii simpli, iar când sunt prinşi, cei drept sporadic, sunt victimele sistemului şi a opozanţilor politici. 
Du-te, fiul meu...du-te departe de mega-caracatita urii şi a răutăţii care a pus stăpânire pe sufletele noastre. Du-te departe de ţara asta a "lucrului bine făcut", în care eşti pierdut dacă nu împingi ceva, oriunde! Ţara asta în care e mult mai uşor să cobori în bernă drapelul decât să elaborezi legile în aşa fel încât să nu se ajungă niciodată la situaţii sinistre. Ţara în care nimeni nu e responsabil pentru nimic, decât pentru îmbogăţire rapidă şi fără muncă..
Du-te, fiul meu, acolo unde n-o să fii în pericolul de a-ţi scrânti glezna în timp ce mergi pe un trotuar care a costat milioane pe hârtie, dar în realitate e plin de găuri, unde n-o să fii în pericol de a-ţi cade în cap tencuiala de pe o clădire veche de 70 de ani, unde nu există pericolul de a te răni sau muri la volan, în timp ce faci slalom printre gropile abia "plombate" , dar care din cauza "vremii potrivnice" , s-au surpat. Nu fi patriot şi nu mai suporta mizeriile şi minciunile folosite ani şi ani de către aceeaşi oameni, doar pentru a-şi construi ei palate şi averi. Pleacă din ţara asta în care, ca să-ţi îngropi morţii, trebuie să faci credit la bancă pentru că a ajuns să coste înmormântarea mai mult decât nunta. Pleacă din ţara asta, pentru că s-a ajuns că valoarea unui om să fie dată de grosimea portofelului, numărului de carduri, maşinile conduse sau eticheta de pe haine. Pleacă acolo unde n-o să întâlneşti oameni vorbind singuri pe străzi din cauza grijilor, unde n-o să auzi despre atâtea sinucideri din cauza deznădejdii.... 
Du-te, fiul meu...dă-ţi şansă să creşti armonios la minte şi în inimă...", îşi încheie Bogdan Tăicuţu scrisoarea.





Nu te teme, lasă-l să plece!

    Dă-le oamenilor din viaţa ta o şansă ca să vezi ce vor să devină: prieteni, duşmani, parteneri pentru scurt timp sau pentru o viaţă. 
    Lasă-i să se desfăşoare atâta timp cât au nevoie şi alege. 
    La un moment dat, dacă intenţiile lor nu sunt cele mai bune, vor obosi. Vor obosi să se prefacă, iar drumurile către tine vor fi din ce în ce mai rare şi nu din cauza distanţei, ci pentru că acolo, undeva, nu rezonează cu ceea ce eşti sau ai putea fi, de fapt.

    Prietenii, partenerii se cern singuri prin sita timpului şi nu trebuie să faci eforturi ca să-i separi. Lasă-i să treacă, să-ţi poarte amintirile, iar la un moment dat să-ţi recunoască amprenta asupra lor.  

    În goana după acel ceva, căutăm tot timpul compania altora, când, de fapt, ar trebui să ne căutăm pe noi. Suntem dependenţi de fericirea trăită la pătrat şi uităm că totul pleacă de la cât de mult ne acceptăm sau nu.  

    Ne dorim palate în care sufletului nostru îi este frică să trăiască, pentru că se simte atât de singur şi gol. Ne cramponăm de oameni cărora nu le e menit să ne însoţească şi intrăm în panică la prima insultă şi privire dispreţuitoare.
 

Ne este teamă să ne expunem sufletul în piaţă, la tarabă, considerând că suntem mult prea vulnerabili. Ne dorim în schimb trupuri perfecte, îmbrăcate într-o peliculă fină, de porţelan, şi aşteptăm ca altcineva din exterior să bată pentru a se auzi clinchetul din interior.

Cândva, sunetul acesta se auzea şi era cel mai fermecător dintre toate. Asta până când ne-am transformat într-o jucărie cu un defect major ce ar putea ajunge în nişte mâini nu prea dibace.

E mai important exteriorul decât ceea ce se ascunde în interior doar pentru că se vede sau pentru că sunt prea puţini aceia care vor într-adevăr să te cunoască? Nu ajungi oare să te simţi astfel precum un exemplar frumos expus într-o vitrină ce-şi caută cumpărător? Punem toate aceste eforturi de cosmetizare pe seama respectului faţă de propria persoană, găsindu-ne astfel o scuză pentru consumator.

Indiferent cât de mult ţi-ai retuşa exteriorul, există o poartă de comunicare care îţi poate arăta în orice moment cât de curat sau de murdar îţi este interiorul. Niciun om nu poate fi frumos, dacă ochii lui nu reflecta asta.

Aşadar nu căutaţi să vă retuşaţi fizicul la infinit, ci mai bine luaţi-vă sufletul în mâini şi întrebaţi-l ce mai face. Dacă nu-l veţi putea vedea, înseamnă că nici alţii nu au ce vedea la voi. Şi nu e din cauza faptului că v-aţi fi pierdut temporar vederea, ci doar pentru că, în goana după şlefuirea exterioară, aţi uitat să vă îngrijiţi exact sufletul. Atâta timp cât avem ochi şi posibilitatea de a împărţi priviri toţi putem fi frumoşi.


Să nu mă uiţi

Să nu mă uiţi frumoasă fată
Chiar dacă va veni o zi
Când pentru tine eu voi fi
O amintire de-altădată.

Să-ţi aminteşti când noi dansam
Pe-aripi de vis plutind uşor
Întocmai ca un nor în zbor
Şi-n braţe eu te cuprindeam.

De clipele când te priveam
Cu-atâta drag în prag de seară
Şi când pentru a câta oară 
Să te sărut nu îndrăzneam.

Când vântul prin păr îţi trecea
Ca un sărut , o mângâiere,
Şi-n jurul nostru se lăsa 
Uşor o clipă de tăcere.

Vor trece anii tot mai mulţi
C u m trece vântul printre ramuri
Iar dacă uitarea-mi bate în geam
Plângând...în gand repet..n-am să te uit
de Galoiu Marian