spatarel

 
Rejestracja: 2008-10-16
Prietenia unui om destept valoreaza mai mult decat prietenia tuturor prostilor.
Punkty163więcej
Następny poziom: 
Ilość potrzebnych punktów: 37
Ostatnia gra

Barfe, poezie, politica...

Ei dragii mei, a cam venit timpul sa ne despartim. Multumesc celor care mi-au accesat blogul si care am observat ca au facut in general comentarii pozitive si chiar si acelei singure persoane care mi-a scris un comentariu de o acreala care mi-a strepezit dintii. E o mare deosebire intre a fi acid si a fi acru, desi termenii par a avea acelasi sens. Baiatul m-a acuzat intr-un fel ca ma pierd in lucruri marunte in loc sa dau solutii marilor probleme ale Romaniei.  Nu, nu asta a fost intentia mea cand am scris ceea ce am scris. Sa-i lasam pe cei indreptatiti sa faca asta iar noi sa rezolvam micile probleme ale omului de rand. De ce spun ca ne despartim ? Pentru ca am fost intr-un destul de prelungit concediu medical, acum sunt bine, multumesc, si de luni ma intorc la serviciu. Nu voi mai avea timp cat am avut pana acum. M-am simtit bine cu voi si mi-am umplut placut timpul citind blogurile voastre sau scriind si eu mici eseuri. Voi scrie si acum cate ceva si poate veti avea rabdare sa cititi. Nu am prea multa imaginatie dar am in schimb destule amintiri, mai mult sau mai putin frumoase. Pe unele dintre ele le-am pus in pagina incercand sa va fac sa va simtiti bine si chiar sa va smulg un zambet. Daca am reusit, e bine. Stilul meu e mai degraba jurnalistic decat literar dar atat m-am priceput. Mi-a placut sa fac conexiuni intre amintirile mele si anumite evenimente. Asa voi face si azi. Si veti vedea de ce. Am trait cu niste ani in urma destul de mult alaturi de boema artistica. Nu in interiorul fenomenului ci in preajma lui. Asta pentru ca multi ani la rand am fost la mare la Costinesti sau la Schitu. Asa ca am avut ocazia sa cunosc pe cativa dintre marii nostri actori si sa vad cum isi traiesc viata. Am aflat si cateva barfe de la Vasile Menzel, actor la teatrul Ion Creanga pe atunci si care locuia in acelasi imobil cu mine. Era casatorit cu o superba fata care lucra si ea la acelasi teatru, dar nu ca actrita, mai tanara cu vreo 25 de ani ca el dar nu cred ca am mai vazut o dragoste asa de sincera intre doua persoane de varste asa de diferite. Vasile Menzel facuse de curand un infarct si sotia lui, Mara cred ca o chema, isi revarsa intreaga dragoste si grija asupra sotului ei. Mai locuia cu noi si Alexandra Giugaru, fiica marelui Alexandru Giugaru. Imaginati-va un Giugaru feminin, la fel de urata ca si tatal ei si care la ora 11 era pulbere dupa vodca pe care o ingurgita si care se trezea doar pentru ca s-o ia de la capat. La plaja nu a fost niciodata cat am fost eu acolo. L-am vazut deasemenea si pe Ovidiu Iuliu Moldovan, si el cam tot timpul beat, complexat, dupa spusele lui Menzel, ca nu-l plac femeile ( ! ). Nelipsit de acolo era Ion Henter, actor la Teatrul National, cel mai bun inotator pe care l-am vazut vreodata ; inota ore intregi, in stil fluture, foarte departe de tarm si niciodata nu stiai daca se mai intoarce. Deasemenea mai venea pe acolo Dan Pita, cu sotia lui Carmen Galin, si ea foarte tanara in comparatie cu el. Si acum voi ajunge acolo unde am vrut sa ajung defapt. Eram pe plaja de la Schitu in vecinatatea unui grup destul de mare de artisti : Ileana Stana Ionescu, care isi impletea un pulovar din lana, Ion Marinescu, Sanda Toma si Horatiu Malaele, cu sotia si cei doi copii mici (1-2 ani) si care se jucau in nisip dar faceau intotdeauna pipi pe cearsaf, exasperandu-l pe taica-sau. Atunci am auzit-o pentru prima data pe Sanda Toma rostind cuvantul "pupincurist". Mi-am dat seama destul de repede despre ce era vorba dar ceea ce m-a mirat era faptul ca vorbea despre acest lucru in prezenta lui Ion Marinescu, pe care eu il consider unul dintre cei mai mari actori pupincuristi din Epoca de Aur. Si am ajuns acolo unde am vrut sa ajung. Va voi vorbi despre unul dintre cei mai mari pupincuristi pe care i-a avut Romania : Adrian Paunescu. Si scriu despre el pentru ca am vazut postat pe aici o melodie cu versurile lui si comentarii foarte admirative. Am trait si eu perioada Cenaclului Flacara si recunosc ca-l admiram pentru calitatea spectacolelor si pentru ceea ce se spunea acolo. Bineinteles ca printre poezii si cantece de calitate erau si osanale la adresa lui Ceausescu dar le treceam cu vederea stiind ca altfel nu se putea. Dar se spunea si "Viata noastra, ce-ati facut cu ea ?" Poezia "Analfabetilor" circula pe foi volante, ca un manifest. Poate ca unii dintre voi nici nu au auzit de ea. Dupa evenimentele de la spectacolul de la Ploiesti, din 1984, unde au murit 5 tineri si peste 100 au fost raniti, Paunescu, care incepuse sa-l concureze pa Ceausescu in popularitate (?) a fost indepartat. Iar atitudinea lui curajoasa a disparut si s-a intors dezgustator de umil, prostituandu-se pur si simplu din punct de vedere artistic. Ceausescu devenise in acest context, nici mai mult, nici mai putin, decat "Maria Ta". Si asta fara sa-l oblige cineva. Pacat !  Era un mare poet, cred ca ultimul care a reusit sa creeze metafore si idei artistice noi, de o mare sensibilitate. Si nu a devenit decat un oportunist ordinar care nu voia decat sa fie vazut si adulat. Dupa 89' a iesit din nou, ca paduchele in frunte si a intrat din nou in viata politica. Acum ne invata ce e democratia dupa ce ne-a intoxicat atatia ani cu comunismul. Voi posta cateva poezii de-ale lui, pentru ca sa vedeti cum se poate degrada un om. De la omul in care am crezut la omul dezgustator care nu-si vede decat propriile interese. 

 

 Analfabetilor

 

V-am spus ca sunt un om periculos
Si nu mi-ati luat avertismentu-n seama.
V-am spus s-aveti pentru persoana mea
Un plus de-ngrijorare si de teama.

V-am spus ca fac teribil de urât
De sunt calcat putin pe libertate.
V-am spus ca sunt osteanul credincios
Dar care doar cu inamici se bate.

V-am spus sa va astâmparati si voi,
Cenzori capriciosi ai vremii mele,
C-o sa va coste scump maruntul moft,
De a ne face noua zile grele.

V-am spus sa puneti mâna sa munciti.
Sa nu mai tot pânditi zelosi din umbra,
V-am spus ca n-o sa placa nimanui
Pornirea voastra, tulbure si sumbra.

V-am spus ca vremurile s-au schimbat
Si ca situatia e mai complexa,
Nu-i intelectualul - servitor.
Cultura nu-i ceva ca o anexa.

Si lumea nu se poate cuceri
Umflând la cifre si mimind tumulturi
Cu aroganti si trindavi doctoranzi,
Cu papagali care tin loc de vulturi.

V-am spus si am puterea sa mai spun
Ca nu încape muntele în sera
Ca prea-i scurt drumul de la rai la iad
Si de la caprioara la pantera.

V-am spus sa nu-l fetisizati pe Marx,
Sa nu-i pastrati în spirt învatatura
Si voi într-una fara sa-l cititi
Îl pomeniti pâna va doare gura.

V-am spus ca batalia pentru om
Nu iarta astazi nici o dezertare
Si voi v-ati decorat voi între voi
Când lupta este în desfasurare.

V-am spus ca muzica nu-i un microb
Care ameninta civilizatii
E-a omului pentru a fi mai bun,
V-am spus: ceva care sa-i placa dati-i.

V-am spus, concetateni analfabeti,
Si luati aminte si sa tineti minte.
Dar nu stiam ca v-ati nascut si surzi
Si scoateti arma când vedeti cuvinte.

 

Ordinea de zi

 

Dup-atîtea grozăvii care mai sînt
Şi-naintea celor ce vor fi
Noi, cei simpli şi cei buni de pe pămînt
Vrem o altă ordine de zi.
Recunoaştem, sînt probleme fel de fel
Se mai vinde pielea unui urs
Dar înaintăm solemn acest apel
Dar înaintăm acest recurs.
Viaţa noastră unde e?
Viaţa noastră, ce-aţi făcut cu ea?
În cuprinsul tablei noastre de valori
Peste aur şi argint şi diamant
Pentru noi, ca simpli muritori
Viaţa-i lucrul cel mai important.
Viaţa noastră n-are parcă nici un rost
Viaţa noastră e un ban de schimb
Pe pămînt noi, oamenii, o ducem prost
Şi murim absurd şi la netimp.

Dacă-i bal, atunci să fie, totuşi, bal,
Protestăm în modul cel mai crunt
Nu vrem milă sau concediu medical
Vrem să ne înscriem la cuvînt!
Haideţi să uităm că vieţuim urît
Mai avem pe lume ce iubi
Şi sătui de surogate pînă-n gît
Să refacem ordinea de zi.
Dacă-i bal, atunci să fie, totuşi, bal
Şi un ceai să fiarbă în ibric
Puneţi viaţa noastră punctul principal
Şi în rest să nu vorbiţi nimïc.

 

 

Umbra.

E umbra aceasta pe care
O semeni în sufletul meu
Cu mila si trista mirare
Voi duce-o cu mine mereu.

Si-apoi într-o zi oarecare
In care-mi va fi cel mai greu
Voi pune-o în vechi calendare
Duminica trupului meu.             (Superba imagine !)


Fiori prin mine umbla si nu am trebuinta
Te rog pe tine umbra sa redevii fiinta.

Flamând de iubirea întreaga
Pe vremi cu amurg mohorât
Când zorile noaptea-si dezleaga
Ma satur c-o umbra si-atât.
Si sufletul meu te mai roaga
Magnetic catarg doborât
Tu umbra tacuta si draga
Aseaza-ti fularul la gât.

O umbra se-nchide în mine
O umbra prin mine trecu
E atâta de rau ca e bine
E atâta de mult daca e nu.
Bacovia-si iese din sine
Si râde în "a" si în "u"
O umbra în viata ma tine
Si umbra aceea esti tu.

 

 

Repetabila povară
 
Cine are părinti, pe pământ nu în gând
Mai aude si-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminti,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinti.

Ce părinti? Niste oameni ce nu mai au loc
De atâtia copii si de-atât nenoroc
Niste cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părintii acestia ce oftează mereu.

Ce părinti? Niste oameni, acolo si ei,
Care stiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu conteaza deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, si ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca si când as urla,
Eu îi stiu si îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, si de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părintii bătrâni
Dacă lemne si-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit tristi în casele lor...
Între ei si copii e-o prăsilă de câini,
Si e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinti, pe pământ nu în gând,
Mai aude si-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinti, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinti? Mai au dânsii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliti de nevoi si cu capul plecat,
Într-un biet orăsel, într-o zare de sat,
Mai asteaptă si-acum, semne de la strămosi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocosi,
Si ca niste stafii, ies arare la porti
Despre noi povestind, ca de mosii lor morti.

Cine are părinti, încă nu e pierdut,
Cine are părinti are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem si noi însine ai nostri copii.
Enervanti pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Si în genere sunt si nitel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac pasii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui si explici,
Cocosati, cocârjati, într-un ritm infernal,
Te întreabă de stii pe vre-un sef de spital.
Nu-i asa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simti si ei stiu că-i asa
Si se uită la tine ca si când te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe constiintă povara acestui apus
Si pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au si ne cer.
Iar când vom începe si noi a simti
Că povară suntem, pentru-ai nostri copii,
Si abia într-un trist si departe târziu,
Când vom sti disperati vesti, ce azi nu se stiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Si nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Si de ce încă nu e potop pe cuprins,
Desi plouă mereu, desi pururi a nins,
Desi lumea în care părinti am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.

 

 

 

Vă mulţumesc

 

Întreg, al dumneavoastră, aşa mă simt din nou

Că de minciuni şi falsuri fiinţa mi-e sătulă,
Vă mulţumesc de toate, Cinstit şi Bun Erou,

Renaşte-n mine însumi şi ultima celulă

 

Parcă trăiam exilul himeric în pustiu
Şi fapta dumneavoastră avu deodată-n mine
Efectul formidabil al unui trăznet viu
Lovind în ce e putred ca-n rest să facă bine.

 

Sunteţi atât de tînăr şi-atât de curajos,
Aţi deşteptat întreagă speranţa românească,
V-au dat strălimpezime durerile de jos
Şi-aţi doborât minciuna ca pe-o cumplită mască.

 

Necazuri sunt destule, în viaţa tuturor,
Şi fiecare-şi vede întâi pe ale sale,
Dar oamenii suportă necazul mai uşor
Când adevărul totuşi e cea mai dreaptă cale.

 

Acest popor doreşte întregul adevăr
Şi-acum când grea e iarna şi iarăşi sunt probleme
Nevoie e de oameni, «nu de justificări»,
Şi, dacă va fi astfel, n-avem de ce ne teme.

 

Vă văd apoteotic, ca pe un Voievod,
Ce ştie să aplece urechea spre Ion Roată,
Şi se-adresează ţării în cel mai simplu mod
Ca-n '72, ţin minte: «Acum ori niciodată!»

 

De-aici, din umilinţa la care sunt constrâns,
Chiar dacă nu am dreptul propriei mele arte,
Bolnav, hulit şi singur, cu ochii arşi de plâns
Am să vă fiu ostaşul cinstit până la moarte.

 

Februarie patetic! Vrem veşti, nu vrem poveşti,
Şi aşteptăm ca Geniul acestei patrii bune
Să-nceapă primăvara conştiinţei româneşti
Şi tot ce e valoare în juru-i să adune.

 

Ce radicalitate în felul omenesc
De-a spune adevărul, de-a-l transforma în torţă,
Ce, de va fi nevoie, din morţi să mă trezesc,
De m-aţi chema vreodată, mai am în mine forţă.

 

În vremurile grele pe care le trăim
Când o planetă-ntreagă se plânge că o doare,
Dezamorsând minciuna, Eroule sublim,
Sunteţi Bărbatul Ţării şi Unica Salvare.

 

Noi, să vă fie bine, oriunde-am fi, veghem,
Dar vă rugăm sfielnic să fiţi cu luare-aminte
Să nu-nnoiţi doar oameni, ci şi acest sistem
Care prin sine însuşi falsifică şi minte.

 

Amprenta dumneavoastră să tuteleze, ea,
Nu nişte reparaţii la vise iluzorii,
Ci radicalizarea lăuntrică şi grea,
Sub semnul Competenţei, Iubirii şi Valorii.

 

Să vină primăvara conştiinţei româneşti,
Renaşterea naturii, speranţei şi a muncii,
Exemplu de-nnoire pornind din Bucureşti:
Un neam care-şi iubeşte şi pe bătrâni, şi pruncii

 

Îndoliat de rele, acum mă nasc din nou,
Slujindu-mi cu credinţă, după putere, ţara,
Vă mulţumesc de toate, Cinstit şi Bun Erou,
Din Geniul dumneavoastră, ca un fertil ecou,

 

Să vină Adevărul, să vină Primăvara.

 

 

poezie de Adrian Păunescu din Versuri de ecou la Cuvântarea tovarăşului Nicolae Ceauşescu din 6 februarie 1986

                                                                                                                 

 Fac parte din generatia lui Paunescu dar va dau un sfat sincer. Scapati-ne de asemenea oameni ! Voi, cei mai tineri, nu mai credeti doar in vorbe frumoase !  La asa ceva se pricep cel mai bine. Faceti-i uitati pe cei care ne-au stricat viata ! Unii dintre ei candideaza acum la presedintie. Aveti grija ce alegeti la sfarsitul saptamanii !

Va multumesc, dragii mei, ca mi-ati tinut companie atata vreme. Nu stiu ce m-as fi facut fara voi.